Noutăți

Noutăți și schimbări începând cu 18 Octombrie 2022

Din această toamnă avem noutăţi pe care vrem să le împartăşim cu tine!

Îți mulțumim că ai fost alături de noi până acum, în calitate de client important al Telekom Banking!
Începând cu 18 octombrie 2022, vom continua să îți oferim cele mai bune servicii prin adoptarea brandului grupului mamă – Alior Bank.
 

Înțelegem că uneori schimbările pot veni și cu unele nelămuriri, astfel că, venim în întâmpinarea ta cu Secțiunea de Întrebări și Răspunsuri Frecvente. Dacă răspunsul la întrebarea ta nu se regăsește printre cele de mai jos, ne poți contacta telefonic la numărul 021 9253 (din rețele din România, cu tarif normal) sau la +40 21 796 74 00 (din străinătate, cu tarif normal) sau via e-mail, la adresa contact@telekombanking.ro.

Ce înseamnă pentru tine această schimbare?

  • Am adus modificări Condițiilor Generale de Afaceri, parte din contractul încheiat cu Banca, care intră în vigoare la 18 octombrie 2022. Consultă documentul trimis pe e-mail sau din sectiunea Documente Utile.
  • Actuala aplicație de Mobile Banking nu va mai fi disponibilă începând cu 18 octombrie 2022, însă vei putea utiliza serviciile bancare la distanță având aceleași facilități prin platforma de Internet Banking, oriunde și oricând.
  • De asemenea, te poți bucura de platforma Schimb Valutar Online care, prin aplicația mobilă sau desktop, îți oferă o experiență 100% online pentru deschiderea conturilor în Lei și în valută. Poți beneficia de schimburi valutare la cursuri foarte avantajoase, de transferuri în țară și în străinătate și de operațiuni cu carduri atașate conturilor în valută.
  • Am păstrat pentru tine aceleași Tarife și Comisioane, însă pentru a reflecta trecerea la brandul Alior Bank, ai primit pe e-mail noua versiune aplicabilă începând cu data de 18 octombrie 2022. Poti consulta lista de comisioane si in sectiunea Documente Utile.

Întrebări frecvente și răspunsuri

Q: Ce se vă întâmpla cu produsele pe care le dețin, după data de 18 octombrie?
A: După data de 18 octombrie 2022 te vei putea bucura în continuare de produsele financiare pe care le deții la noi, în conformitate cu noile Condiții Generale de Afaceri. Te invităm să consulți informațiile detaliate transmise către tine pe e-mail sau apelând Contact Center, disponibil non-stop, la numărul 021 9253 (din rețele din România, cu tarif normal) sau la +40 21 796 74 00 (din străinătate, cu tarif normal).

Q: Care sunt modificările din Condițiile Generale de Afaceri?
A: Principalele modificări aduse Condițiilor Generale de Afaceri, care intra în vigoare începând cu 18 octombrie, sunt următoarele:
  • Aplicația actuală de Mobile Banking nu va mai fi disponibilă, însă poți utiliza serviciile bancare la distanță prin platforma de Internet Banking;
  • Cardurile de debit instant (pre-embosate) nu se vor mai emite;
  • Vor rămâne disponibile cardurile de debit atașate conturilor în valută din platforma Schimb Valutar Online, întrucât cardurile de debit atașate conturilor bancare în valută nu se vor mai emite;
  • Cardurile de debit actuale vor deveni inactive și va fi necesară emiterea unui card nou. Vom reveni către tine în timp util pentru a-ți transmite mai multe detalii și a-ți comunica toți pașii necesari obținerii noului card.

Te invităm să consulți informațiile detaliate care au fost transmise către tine via e-mail și pe care le poți regăsi și pe web-site ul Băncii, www.telekombanking.ro, în secțiunea Documente Utile -> Conditii Generale de Afaceri.


Q: Care sunt modificarile din lista de Tarife si Comisioane?
A: Lista de Tarife și Comisioane a fost actualizată pentru a reflecta schimbarile aduse de trecerea la noul brand, prin eliminarea opțiunii de depunere numerar la casieriile Telekom, a comisioanelor aplicabile cardurilor instant (pre-embosate) și a cardurilor personalizate atașate conturilor curente în valută.
Am păstrat pentru tine însă același nivel de Tarife și Comisioane că și până acum.

Q: Din moment ce aplicația de Mobile Banking nu vă mai fi disponibilă, cum voi putea accesa/ vizualiza informațiile despre produsele pe care le dețin?
A: Te încurajăm să utilizezi serviciile bancare la distanță, având aceleași facilitați, prin platforma de Internet Banking, oriunde și oricând. Poate fi accesată de pe orice dispozitiv electronic (desktop, laptop, tabletă, telefon mobil), prin intermediul oricărui browser, apăsând butonul Internet Banking de pe site-ul www.telekombanking.ro. Pentru autentificare, urmează pașii de pe platformă.

Q: Va mai fi disponibilă depunerea de numerar în magazinele Telekom?
A: Depunerea de numerar în magazinele Telekom nu va mai fi disponibilă. În vederea rambursării ratelor pentru facilitatea de creditare pe care o deții, începând cu 18 octombrie 2022 te invităm să te bucuri de modalități mult mai facile de plată, și anume:
  • Prin transfer bancar de la orice bancă în contul tău curent deschis la Alior Bank
  • Prin depunere de numerar la terminalele de plata PayPoint. Caută cel mai apropiat terminal PayPoint accesând https://ro-ro.paypoint.com/localizare-comerciant sau sunând la 021 9253, iar consultanții noștri te vor ajuta să găsești cel mai apropiat terminal de plată.

Q: Cum pot să depun bani în contul meu?
A: Contul tău curent deschis la Alior Bank va putea fi alimentat, începând cu 18 octombrie 2022, prin transfer bancar de la orice bancă, oriunde și oricând.

Q: Cum pot obține un card nou?
A: La o dată pe care ți-o vom comunica în timp util, cardurile actuale vor deveni inactive. Pentru confortul tău, vom reveni către tine până la începutul lunii octombrie pentru a-ți transmite mai multe detalii și a-ți comunica toți pașii necesari obținerii noului card.

Q: Ce se întâmplă cu depozitele constituite prin Telekom Banking?
A: Economiile tale sunt în siguranță, iar la scadență vei primi dobândă pentru sumele depozitate. Produsele tale de economisire sunt în continuare active, iar schimbarea de brand din această toamnă nu va avea niciun impact asupra acestora. Fondurile din depozitele la termen sunt garantate în limita a 100.000 EUR prin Fondul de Garantare Bancar din Polonia. Informații despre termenii și condițiile aplicate regăsești aici.